Agenda albastră

de Alina Beteringhe (Invitată)

Mama are o agendă albastră. O știu de când sunt mică. Mama are un scris de mână frumos tare, care m-a inspirat și pe mine să muncesc să am un scris frumos. I-am văzut scrisul în multe locuri, dar dacă mă întrebi, primul meu gând se duce tot la agenda albastră. Când eram mică și mama pregătea o petrecere, agenda albastră apărea pe masa din bucătărie. De sărbători, agenda era cercetată intens. Toamna, când se puneau murăturile, agenda intra din nou în acțiune. Mama m-a ținut tot timpul pe lângă ea când pregătea ceva, iar eu, copil fiind, voiam să mă duc să mă joc sau să citesc, n-aveam timp de bucătărie. Însă mama a avut răbdare și tot m-a chemat în bucătărie, m-a lașat să fac și să greșesc și mai ales mi-a arătat ce rețete preferă ea din agenda albastră și cum să citesc și să înțeleg acele rețete. Pentru că da, agenda albastră era caietul de rețete al mamei.

Anii au trecut și acum exista mai multe agende, organizate pe tipuri de mâncare, există cărți colorate cu rețete din țoață lumea. Mama le are pe toate. Ba chiar și eu am început să am caietul meu de rețete. Însă, când vine vorba de o ocazie specială, ne întoarcem mereu la agenda albastră. Mai mult decât un caiet de rețete, aceasta agendă e o legătură emoțională pe care eu o împart cu mama mea. Mi-e drag să mă uit peste rețetele pe care le știu aproape pe de rost și să mi-o imaginez pe mama în bucătărie, inovând ceva la fiecare rețetă. Pentru că mama arareori respectă rețeta întocmai. Rețetele ei preferate au devenit rețetele mele preferate. Mâncărurile sau prăjiturile preparate după rețetele din agendă mă transpun în timp. Nu e Crăciun fără prăjitură la metru, nu e zi de naștere fără tortul de fructe cu cremă din griș cu lapte. Murăturile lui mama sunt cele mai bune, iar de zacuscă nu mai zic.

Fiecare casa are o „agendă albastră”. Fiecare casă are prăjiturile preferate, zacusca preferată, tocănița favorită. În perspectiva mare a lucrurilor, sunt aceleași produse: o zacuscă, o mâncare de cartofi, un tort, biscuiți vanilați etc. Dar toate acestea au o atingere personală, o linguriță de cimbru în plus, un usturoi în minus, mai mult lapte sau mai multe fructe. E o atingere personală care transformă generalul în personal. Fiecare gospodină devine un inovator, lăsându-și amprenta personală pe rețetele folosite și transmițându-le mai departe prin caietele în care au fost scrise. Caietele devin astfel un vehicul al nostalgiei pe care îl folosim mereu atunci când vrem să ne simțim acasă.

Poate că „agenda albastră” este un produs al unei vremi în care aceasta era singura modalitate de a colecta, pastra și da mai departe diverse rețete. Ce utilitate mai are un astfel de caiet într-o epocă a internetului care îți poate oferi 10 variante ale aceleiași rețete în câteva minute?! Doar că, desi și-a pierdut utilitatea inițială, caietul de rețete și-a câștigat una nouă, aceea de povestitor, al copilăriei, al sărbătorilor, al zilelor de naștere… Nici o masă tradițională nu se face încă cu rețete noi. Ne întoarcem mereu și mereu la ceea ce știm, la gusturile cu care am crescut, la mâncărurile care ne sunt dragi. Atunci când mâncam ceva cunoscut, ne întoarcem instant în momentul cel mai plăcut când am mâncat pentru prima oară acel lucru. O mâncare cunoscută, o prăjitură cu care am crescut e un loc de refugiu. Poate că acum mulți o să declare că a-ți căuta refugiul în mâncare nu e tocmai sănătos. Dar nu vorbim aici de un mâncat inconștient, la grămadă. Vorbim de rețeta aceea cunoscută, care te transportă în timp. Momentul nostru proustian.

Tindem în mod natural să identificam diverse rețete ca și zonă de comfort și să poftim la ele în momente diferite ale vieții noastre. Și deși vrem să credem că este pur și simplu un impuls necontrolabil, studiile au arătat că mâncarea este în general un declanșator important al amintirilor, al emoțiilor. Simțul mirosului este recunoscut ca cel mai puternic simț conectat cu memoria. Simțul gustului vine tare din urmă. Împreună, aceste simțuri devin mecanisme de călătorit în timp, de transpunere într-un timp primordial. Gustul, mirosul, textura sunt toate conectate cu mâncarea de orice fel, dar ele nu mai sunt doar mecanisme de a recunoaște o anumită mâncare, ci de a rememora locuri și sentimente. Oamenii procesează informația pe care o primesc, diferit, în funcție de starea în care se află, de fericire, de tristețe, de furie, de frică. Experiențele emoționale sunt rememorate în timp mult mai clar, persisitând în memoria oamenilor. O masă bună, o rețetă preferată este rememorată peste timp, și nu doar pentru gustul familiar, ci și pentru tot ce a înconjurat acea masă, spațiul, oamenii, atmosfera. Astfel, un caiet de rețete nu mai este doar o culegere de rețete scrise, ci un spațiu în care amintirile noastre cele mai dragi sunt adunate împreună.

Femeile se întreceau pe sine să adune cât mai multe și mai variate rețete. Adevărul este că de multe ori, din sutele de rețete strânse, sunt doar câteva care sunt repetate mai mereu și care devin acel spațiu familiar pentru membrii familiei și pentru cei apropiați. De câte ori ne gândeam când mergeam în vizită la tanti Karen că poate are prăjitura aia cu nucă a ei, când mergeam la mamaie voiam magiunul ei, când venea o sărbătoare speram ca mama să facă prăjitură la metru. De aceea și multe rețete din caiete au și un nume atașat lângă titlu sau numele persoanei devine chiar titlul rețetei. Pentru că poate Geta făcea și ea prăjitură cu nucă. Dar nu era ca aceea a lui tanti Karen. Această abilitate înnăscută de a inova sau de a adapta e probabil cel mai bine ilustrată chiar de aceste caiete cu rețete, care includ rețete asemănătoare, dar cu mici diferențe, pe care fiecare gospodină le-a adaptat la experiența ei din bucătărie sau la ingredientele la care avea acces. Însăși scrierea manuală a acestor caiete îți făcea o introducere în ale gătitului, cu toate sfaturile și modalitățile diferite de gătire a aceleiași rețete. Deveneai peste noapte familiarizată cu cantități, ingrediente, modalități de amestecare și combinare. Deveneai un bucătar sau cofetar fară diplomă, dar înconjurată de experiență și sfaturile sutelor de alte femei de la care au venit rețetele.

O regulă de aur în ale cofetăriei profesionale spune că patiseria și cofetăria se fac ca la farmacie, la gram. De cele mai multe ori, avem impresia că așa este, pentru că noi urmăm perfect rețeta din caiete. Că să ne dam seama doar mai târziu că în același caiet mai există încă trei variante ale aceleiași prăjituri, adaptate de către gospodina din titlu. De fapt bucătăria nu este o știință exactă, cel puțin nu pentru femeile din caietele cu rețete. Este o adaptare permanentă la condițiile de lucru și la ingredientele la care au avut acces. Este și o adaptare la gusturile familiei și a celor apropiați. Dacă o prăjitură făcută într-un restaurant trebuie să fie construita la gram, pentru că altfel nu vor fi două la fel, prăjitura făcută dintr-un caiet cu rețete este deschisă la adaptare și modificare. Daca prăjitura din restaurant remunerează un simț estetic la fel de mult cât un simț gustativ, prăjitura din caietul cu rețete te transpune într-un timp personal, cu amintiri dragi.

John Allen spunea în „Mintea Omnivora” că oamenii au un „sweet tooth” înnăscut, venit din timpurile ancestrale, când eram culegători de fructe și semințe. Astfel, prin mâncatul a „ceva dulce” se apasă pur și simplu un buton în creierul nostru, iar centrele creierului legate de recompense pozitive sunt activate. Asta e doar o explicație pentru numărul infinit mai mare de rețete de prăjituri și deserturi față de numărul de rețete de mâncare din caietele de rețete.

Ne plac mesele bogate. Cultural, suntem o societate căreia îi place să socializeze în jurul mesei. O masă de sărbătoare, de revedere, chiar și un lunch profesional nu durează nicioadată mai puțin de o oră. Socializăm, povestim, ne amintim în jurul mâncării. Dar indiferent de cultură, mesele bogate există peste tot pe glob. Pentru că o masă bogată nu e numai un display de mâncare, dar și o bogăție de amintiri, mai vechi sau în devenire. Tot John Allen spunea că mâncarea nu e singura care provoacă această cascadă de amintiri și trăiri; evoluția noastră psihologică va face din mâncare unul din cele mai importante elemente în jurul căruia amintirile se vor concentra și forma. „Agenda albastră” există în fiecare casă. Sub diverse forme, rețete scrise frumos și ordonat, rețete înghesuite cât mai multe pe pagină, cu același pix sau cu culori diferite. Indiferent de aspectul fizic al caietului cu rețete, acesta a devenit o călătorie în timp pentru oricine decide să îl folosească.

*

Conținutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Brașov.