Caietul de reţete – „o aducere aminte şi un îndrumar”

de Ionuţ Dulămiţă (Caiete de Reţete)

Când eram mic, era o adevărată bucurie când mama îmi gătea ceva dulce. O băteam la cap să-mi facă pișcoturi și cremă de zahăr ars, pentru că nu prea era fană deserturi. Cel mai ahtiat eram însă după tobițe – niște prăjiturele super dulci, cu cremă de cacao și glazură cu nucă. Arătau ca tobele în miniatură și erau atât de bune, că rețeta mamei s-a răspândit printre prietenele și colegele ei de la farmacie. Îmi amintesc și de prăjitura cu banane. Trebuie să-mi fi plăcut maxim, din moment ce am transcris chiar eu rețeta, deşi glazura am lăsat-o liberei completări.

La acea vreme nu conştientizam însă sursa acelor rețete de dulce. Era invizibilă pentru mine. Probabil credeam că mama s-a născut cu ele în cap. Am realizat de unde veneau abia după ce am intrat în proiectul „Caiete de Reţete”. Mi-am amintit brusc că şi mama are unul. Uitasem complet de el. Un caiet de matematică, pătat şi îngălbenit, cu scris ordonat. Am regăsit în el tobiţele, pişcoturile, crema de zahăr ars sau prăjitura cu banane. Adunate de mama de prin reviste, de la prietene şi de la cunoştinţe, mai ales de când am apărut eu pe lume. În el sunt și tot felul de foițe cu ingrediente sau rețete notate în grabă. Le scria inclusiv pe prospecte de medicamente când mai auzea la serviciu ceva mișto.

De multă vreme, mama nu mai gătește nimic din el. L-a lăsat uitării într-un sertar de sub cuptorul cu microunde. S-a săturat de bucătăreală și o înțeleg. Poate şi din acest motiv n-am realizat până acum ce înseamnă şi ce rol poate avea un astfel de caiete de reţete. M-au lămurit însă mărturiile mamei, cele ale zecilor de oameni cu care am interacţionat direct de la începerea proiectului şi puţinele lucruri care s-au scris şi studiat pe acest subiect. Am scris aici despre cum s-au răspândit caietele de reţete şi care au fost funcţiile şi însemnătatea lor în trecutul recent. Acum încerc să schiţez ce înseamnă ele azi, cu ajutorul celor peste 100 de răspunsuri la un chestionar online din cadrul proiectului.

Chiar dacă unele dintre caiete s-au pierdut pe drum, abandonate sau aruncate, multe au rămas în sertarele unor familii până azi. Sunt oameni care au păstrat chiar mai multe generații de caiete, de la străbunici și bunici. Unul dintre motivele principale este nostalgia – caietul de reţete este o punte de legătură afectivă cu trecutul, cu noţiunea de familie şi de stabilitate a ei. Mama nu l-a aruncat din aceste motive. Caietul este asociat cu momente dezirabile petrecute în jurul mesei, cu perioada tinereţii ori a copilăriei sau cu persoane dragi care nu mai sunt.

[Îl ţinem] pentru a păstra vii amintirile din copilărie şi pentru că ne iubim oraşul în care am crescut.

Pentru mine e legătura cu mama, care nu mai e demult cu mine. E cheagul pe care l-am prins, e amintirea gustului, mirosului şi simţurilor din copilărie.

Este foarte important pentru mine acest caiet de rețete. Atunci când îl ating, parcă o revăd pe bunica zicând ,,să nu cumva sa parezi foile”.

Acolo este rețeta tortului pe care mi-l făcea bunica de ziua mea. Blat de nucă, cremă doboș cu rom și nucă pralinată.

Caietul are un rol afectiv. Este acel obiect care evocă propria mea copilărie, pe mama când eram copil, relațiile de familie și pe cele de prietenie, felul în care relaționau oamenii în trecutul recent, faptul că mâncarea rămâne cea care adună și unește oamenii și familia, indiferent cât de bune sunt relațiile din cadrul ei. Caietul înseamnă tradiție, nostalgie, este un punct în care se poate vedea interesul pentru a hrăni și dărui, dar și natura experimentală, practică, a gătitului. Practica și priceperea merg mână în mână și se reflectă în diverse adnotări și modificări aduse rețetelor. Este un obiect sentimental, cu valențe practice, din care poți vedea cum poți face mult din puțin spre foarte puțin.

Caietele de reţete, după cum se poate vedea, sunt preţuite în continuare şi pentru funcţiile lor practice. Unii oameni revin la conţinutul lor (şi) pentru autoritatea culinară pe care o înglobează. Găsesc acolo reţete testate şi validate, cu ingrediente şi cantităţi precise, pe care ştiu că nu le pot greşi. Caietele conţin şi formule culinare unice şi rare, cu amprente personale, care ţin de identitatea şi patrimoniul familiei şi poartă pecetea competențelor culinare din cadrul ei.

Cred în el. Orice rețetă de acolo e verificată. Și e ca un chihlimbar care a prins în el o viață.

[Păstrăm caietul ca] să experimentăm noi rețete, probate și recomandate de alții.

Simplul fapt că sunt strânse atâtea reţete şi bine explicate au făcut-o pe mama să nu-l arunce niciodată.

Noi avem câteva reţete de sos picant, prăjituri, gogoşari în oţet, pe care doar mama le făcea. Era celebră pt ele.

Mă ajută să știu că (aproape) orice rețetă aș face din caiet, îmi iese bine de fiecare dată.

Este important pentru că-mi este folositor. Deşi am acces la internet și găsesc orice reţetă online, cele de la mama și bunica nu le întrece nimeni și nimic.

Nu ma pot lipsi de el. Întotdeauna mă uit la cantităţile unui preparat.

Acele reţete nu le mai găsesc în altă parte.

Unul dintre respondenţi rezumă poate cel mai bine aceste două funcţii pe care le are azi Caietul de Reţete: „Este o aducere aminte şi un îndrumar.” În plus, el conţine o diversitate culinară greu de egalat şi reprezintă o sursă de inspiraţie atunci când „nu ştim ce vrem [să gătim].” Apoi, se mai observă şi un alt rol al său – Caietul este o punte de legătură nu doar cu trecutul, ci şi cu viitorul, iar la mijloc pare să fie dorinţa de continuitate şi de consolidare a legăturilor de familie prin gusturile care au făcut tradiţie în interiorul ei. De aceea unii vor să-l transmită mai departe.

Mama îl folosește în continuare, mai ales pentru deserturi și mai ales pentru nepoți. Nepotul a fost ocazia cu care caietul a fost scos de la naftalină pentru deserturile făcute în casă.

E un vestigiu al unui timp de creștere. Aproape toate femeile de la care am cules rețete au dispărut definitiv, faptul că fiica mea învață să facă aceleași prajituri reprezintă o continuitate, o… madlena 🙂

*

Acest text este doar un început de discuţie pe marginea rolului caietului de reţete în prezent. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).