200 gr făină se frământă cu 300 gr unt și se pune la rece.

Alte 200 gr făină se frământă cu 1 gălbenuș de ou și apă de 3 degete într-un pahar în care ai pus puțină sare și o lingură oțet.

Se frământă până face bășici.

Se întinde foaie subțire și deasupra întins cu un cuțit încălzit untul amestecat cu făină.

Împachetezi de 3 ori la intervale de ½ oră. 

Crema:

6 gălbenușuri (sau ouă întregi) se amestecă cu 1 pahar de zahăr și 3 linguri făină. 

Se pun 2 pahare lapte, 1 baton vanilie și se amestecă pe foc potrivit până se îngroașă.

După ce ai copt 2 foi mari cât tava și s-au răcit, pui pe un fund de lemn o foaie, întinzi bine crema, pui altă foaie deasupra, tai pătrate și pudrezi cu zahăr.