Compot de ananas, stafide, fructe confiate…

½ kg frișcă + ½ kg pentru ornat

3 ouă

1 cană zahăr (250 g)

1 cană lapte (250 ml)

Zahăr vanilat, coajă de lămâie

3 lingurițe gelatină granule

Portocale sau alte fructe pentru ornat

Gelatina se pune la înmuiat în apă rece până se umflă.

Ouăle se amestecă bine cu zahărul, apoi se toarnă laptele foarte fierbinte. Compoziția se pune la fiert la bain-marie amestecându-se cu telul. După ce a fiert și crema este omogenă se pune gelatina, se mai lasă să dea 3-4 clocote, apoi se răcește bine (se ține cratița în altă cratiță cu apă rece), amestecându-se mereu ca să nu prindă pojghiță. Când este rece, se amestecă cu frișcă bătută și cu stafide, compot de ananas (după preferință).

Într-o cratiță de 3-4 kg (mai întinsă) se pune o folie de plastic care se întinde bine pe pereții cratiței, apoi se toarnă compoziția. Se pune cratița în frigider până a doua zi, când se scoate, se pune deasupra un blat (pandișpan din 2 ouă, 2 linguri zahăr, 2 linguri făină) și se răstoarnă. Se desprinde plasticul, apoi se ornează cu fructe și frișcă.