Caiet de rețete Nicoleta Șerban (III)

Inițial, mama m-a refuzat când am rugat-o să îmi dea caietele cu rețete să le fotografiez. Într-un final a cedat, cu condiția să nu pierd nicio foaie și să le pun la loc fără să le amestec. În timp ce căram fundalul (blatul de la fosta masă din bucătărie) spre un loc luminos din casă, m-am gândit că va fi foarte plictisitor să trec printre paginile gălbejite.

N-a fost, și acum că mă gândesc la asta, cred că nu a vrut să mi le dea deoarece foile alea nu conțin numai rețete.
Între foile alea și mama există o relație intimă. Ele devin un soi de jurnal, invizibil pentru noi restul, dar pe care doar ea îl poate descifra, cu informații despre oameni și momente dintr-o istorie proprie pe care nu le vom afla niciodată.

Mama, Nicoleta Șerban (n. 1962), a lucrat într-o fostă întreprindere (fabrică de armanment) de la vârsta 18 ani.
În 2005 s-a închis mare parte din fabrică, din 25000 de muncitori rămânând astăzi în jur 1000.

„Când veneam acasă aveam și alte treburi, animale, copii la școală.”

Majoritatea rețetelor au fost adunate de la serviciu, „vorbeam, fiecare aducea prăjituri de ziua lui și se împărțeau rețete”. „Sau de la câte o vecină, tanti Jeni săraca era foarte „prăjiturească”, la nunta lui Eugen ea a făcut toate prăjiturile. N-aveai de unde să cumperi ouă atunci. A stâns ouă și le-a ținut în zeamă de var până și-a făcut numărul care-i trebuia. Nu erau ca acum frigidere și… cine avea frigidere era…”

„Până să mă mărit eu nu făceam mâncare că nu aveam cum, stăteam la cămin și mâncam la cantină toți. Sâmbăta și duminica dacă veneam acasă mă punea mama să fac mâncare? Pâi nu mă punea. Și a trebuit să învăț să fac mâncare după ce m-am măritat. N-aveam găini, eram și noi la început, găseam „tacâmuri”, deci ce erau? aripi, gâtlejuri, și făceam ciorbă. Și nu era prea gustoasă, îți dai seama. Și tac-tu zicea că lui îi place, dacă e făcută de mine îi place și d-aia (râd amândoi).Trebuia să luam și la noi, eu aveam cantină la serviciu, dar era la 15 minute, mai lucram și-n 2 schimburi, n-aveam timp să mă duc până acolo, să mă întorc. Era juma de oră, dus întors, până mai și mâncai…”

„Nu-mi place să fac sofiticănii, fac mâncare că trebuie să fac. Nu am numai bucătărie în cap.”

– de Beatrice Șerban