Caiet de reţete Jenica Dulămiță – Petroşani

Când eram mic, era o adevărată bucurie când mama îmi gătea ceva dulce. O băteam la cap să-mi facă pișcoturi și cremă de zahăr ars, pentru că nu prea era fană deserturi. Cel mai ahtiat eram însă după tobițe – niște prăjiturele super dulci, cu cremă de cacao și glazură cu nucă. Arătau ca tobele în miniatură și erau atât de bune, că rețeta mamei s-a răspândit în rețeaua ei de prietene și colege de la farmacie. Îmi amintesc și de prăjitura cu banane. Trebuie să-mi fi plăcut maxim, din moment ce am transcris chiar eu rețeta.

La acea vreme, nu știam care era sursa acelor rețete de dulce. Era invizibilă. Probabil credeam că mama s-a născut cu ele în cap. Am aflat însă de curând că veneau din caietul ei de rețete, de care n-aveam habar. Unul de matematică, pătat și îngălbenit, cu scris ordonat. În el sunt și tot felul de foițe cu ingrediente sau rețete notate în grabă. Le scria inclusiv pe prospecte de medicamente când mai auzea la serviciu ceva mișto. De multă vreme, nu mai gătește nimic din el. S-a săturat și o înțeleg. Eu nu m-am săturat de tobiţe, dar când poftesc la ele, mi le face o prietenă de-ale mamei, după reţeta ei.

– de Ionuţ Dulămiţă