Caiet de rețete Aneta Alessiu, Veturia Petrescu & Elvira Hebberling

PRĂJITURĂ DE FRUCTE (BRAȘOV)

540 gr făină

2 gălbenușuri

2 linguri smântână

Sare

250 gr unt

3 linguri zahăr pudră. 

Se frământă bine, se pune în tava de plăcintă, se coace pe jumătate. 

Crema:

6 gălbenușuri

6 linguri zahăr frecate spumos

½ kg smântână

Spuma celor 6 ouă

Vanilie

3 linguri făină

Peste coca jumătate coaptă se presară pesmet, se așază cireșe sau alte fructe, se toarnă crema și se pune din nou la cuptor, se coace definitiv.