Am început să scriu reţete de pe la 25 de ani, de când am venit în Valea Jiului şi am început să gătesc. La început îmi notam reţetele pe un carnet notes, dar odată, când îl aveam în poşetă, s-a vărsat ceva pe el şi l-am stricat. Atunci mi-am copiat reţetele în această agendă, să tot fie vreo 15 ani de atunci.
Am în ea o mulţime de reţete pe care le ştiu pe de rost. Una dintre favoritele mele este cozonacul – am încercat foarte multe variante până am ajuns la reţeta din caiet. Altă favorită este prăjitura „Albiniţa”, pe care o făceam copiilor de ziua lor. Le mai făceam mult copiilor „cornuleţe marmorate în 2 culori”, umplute cu nucă. Îmi mai plac de acolo şi cornuleţele cu caşcaval – reţeta o am de la şefa mea. Îmi place să fac dospituri în general.
– de Rodica Botea