Caiet de Satenic Ovaghimian (Bucuresti, autoare) - Oana Suciu, nepoata/sursa

PLEZIRURI

125 gr făină, 125 gr alune, 125 gr zahăr, 1/2 pahar de apă, 4 albușuri, 200 gr frișcă.

Se pisează alunele curățate și prăjite, se amestecă cu apa, albușurile, zahărul și făina. Se face o compoziție moale. Se întinde subțire într-o tavă unsă cu grăsime și presărată cu făină și se dă la cuptor. După ce se coace, se scoate la gura cuptorului și se taie dreptunghiuri. Se rulează fiecare pe un creion, cât sunt calde. Se lipesc bine, căpătând forma de țigări groase. Răcite, se umplu cu frișcă. Deasupra se glasează cu o glazură de ciocolată.