Caiet de Satenic Ovaghimian (Bucuresti, autoare) - Oana Suciu, nepoata/sursa

TORT CREMĂ “PARFAIT”

250 gr unt, 250 zahăr pudră, 3 ouă, 125 gr ciocolată topită, 250 gr pișcoturi de șampanie, 1 pahar lapte îndulcit.

Se freacă spumă untul, se adaugă zahărul pudră, gălbenușurile, unul câte unul, ciocolata topită în cuptor, la urmă albușurile bătute spumă. Această compoziție se bate bine timp de 1/2 oră. Se aranjează pe un platou drept și în parti pișcoturile de șampanie muiate în lapte dulce. Se umple cu cremă. Deasupra se acoperă cu un rând de pișcoturi și se ține la gheață până a doua zi. Pentru a răsturna, se ține forma 1 minut într-un vas cu apă fierbinte.