Caiet de reţete Rodica Dănilă – Suceava

Mama face cea mai bună pască cu smântână. Și rețeta ei stă în Caiet.

Când se apropie Paștele, dacă n-ajung acasă, o sun pe mama și o pun să-mi trimită o fotografie cu pagina de rețetă. Și există acolo un detaliu nescris, temperatura și minutele de ținut la cuptor. Ca într-o zi a cârtiței, în fiecare an, fie o sun, fie o întreb direct la fața locului ce nu-i scris. Iar chicoteala aia dintre noi, când pun aceeași întrebare, ca un obicei devenit tradiție, ține lucrurile așa, eu nu țin minte, iar ea nu notează.

În caiet stau rețetele de tartă cu pere și tartă cu praz. De câteva ori pe an, eu sau soră-mea, ne prezentăm la autogara Obor să ridicăm pachetul, cu ele musai incluse în meniul de sacoșă primită de-acasă, plus gogoșarii în sos de roșii cu muștar, hrean cu smântână și iaurt, zacusca de bureți și vișinata de la tata.
Iar când ajungem acasă de sărbători, știm, și eu și soră-mea, că inevitabil o să apară și el, caietul. Și tot ce o sa urmeze după o sa fie bun, iar bucătăria și holul blocului de la etajul trei o să miroase de nu-i loc pentru alt gând.

N-are ciorne în el. Tot ce adună mama pe șervețele, hârtii, hârtiuțe, e transcris de tata, a cărui organizare și scris frumos sunt celebre în familie.

În el se mai găsesc și două rețete de alivenci, ambele adunate de tata. Doar una e ce trebuie și tata știe care. La el am apelat de fiecare dată când aveam de făcut maratoane de alivenci pe la job sau pentru prieteni.

În caiet sunt rețete adunate în concediile alor mei, ce aduceau noi prietenii, mese împreună și gusturi de retrăit. Rețete de la vară-mea plecată în Anglia de ani buni, de la unchiul priceput la murături si de la Ludmila din Cernăuți, pe care au cunoscut-o ai mei într-o piață din Polonia, în anii 90, unde toată lumea vindea de prin fabricile de-acasă.

Toate astea stau ascunse într-o agendă mov, ciufulită în semn de treaba ce-a făcut și face.

– de Anca Dănilă