Caiet de rețete Petre Elena Karla

“ Pe mine caietul de Rețete mă duce cu gândul la prăjituri, mizerie și familie.
N-am o întâmplate anume, cred ca eram prea mică să țin minte cu amănunte :)) oricum uit repede. Dar zic așa, frânturi.
Mama mea nu prea făcea cozonaci, prăjituri, pentru că nu-i ieșeau niciodată cum voia ea și se supăra, nu avea răbdare. Nu cred ca exista dată să fi mâncat în copilărie plăcinta fără să-i curăț arsura de pe fund :)))
Atunci o vedeam cea mai vulnerabilă și foarte emoționată, când mai încerca o data, câteodată era ea mai delicioasa decât ce gătea, dar mâncam toți de dragul eiAvea caietul de Rețete plin de pete vechi de untura, făina, gem, ciocolata. Erau castronașe, făina si tot felul de olicele peste tot aruncate; vreau să menționez că ea-i foarte ordonată și face curățenie la curățenie, dar când făcea prăjituri parcă intra intr-un haos.
Țin minte ca i-au ieșit o dată negresele si m-am simțit atât de bine pentru că le făcuse pentru mine. Veneam din cantonament din Brașov după o săptămâna, era așa fericita! Acum s-a mai perfecționat, le mai arde dar îi ies și bune majoritatea. Mai ales checul(mereu ii mănânc din compoziție așa crudă:))
Am făcut si eu o dată albă ca zăpada. Tare mândra am fost, s-a mancat foarte repede, i-am dus și lui bunica ”

Valentina Petre, despre mama și Caietul de Rețete

EVANTAIE
200g margarina 200g unt 80 g zahar pudra 1 lingura otet 600g faina Se ameste margarina cu jumatate din unt. Se pune 1 ling otet peste amestec se adauga zaharul, un praf de sare si se freaca spuma spuma inainte...
Descoperă
TORT IEFTIN
10 ling. cacao 160g zahar 1 cescuta de apa Toate se fierbe 10 min. Iese un sirop care se da la rece. Separat se freaca 1 pachet unt cu 150g zahar pudra, se adauga 2 ling. cu varf cacao, 6galb....
Descoperă
PRAJITURA RECE
1 pachet unt 400g ZAHAR 1 PAHAR LAPTE 50 g CACAO 300 g BISCUITI MACINATI 200 G NUCI MACINATE ROM, VANILIE Untul se freaca bine cu zahar ouale puse pe rand, laptele fiert si racit, cacaua, biscuitii, nucile copate si...
Descoperă
AFRICANA
420g faina 400g zahar 250g margarina 40g cacao 4 oua Bicarbonat 1 ling. otet 100 ml apa 100 g ciocolata Se pun la fiert apa zaharul, -ilizibil si se lasa sa fiarba pana se face un sirop, se adauga margarina...
Descoperă
TORT CU CREMA DE ALUNE
Se freaca spuma 100 g unt si 100 g zahar, se adauga pe rand 8 galbenusuri, 80g ciocolata rasa (care se freaca cu apa 6 albusuri spuma, 400 g alune si 30 g pesmet, toate se freaca usor. Se toarna...
Descoperă
FURSECURI CU ALUNE
Se frământă un aluat din 150g unt, 3 linguri zahăr, vanilie 2 ouă si 250g făină Se întinde foaia și se taie rondele. Pe jumatate dintre ele se pune câte o alună si se acopera cu cealaltă parte Se coc...
Descoperă
Prajitura cu nuci sau vișine
1 portie 3 ouă se freacă cu 15 linguri zahăr 15 lapte 15 ulei se adaugă 18 linguri făină 1 praf de copt stins in oțet Se pune compoziția în tavă unsă și -ilizibil făină Se pune fuctele sau nuci...
Descoperă
Tort Buturugă
Separat în 150 gr lapte se diluează 12 lingurite făină după care se adaugă în compozitia de pe foc lasînd să se îngroase. Se lasă să se răcească după care se adaugă un pachet și jumătate de unt + esență...
Descoperă
Tort Buturugă
Blatul 9 ouă, 150 gr zahăr, 80 gr nucă mărunțită nu foarte mult, 40 gr făină (2 lg. făină) Si 2 lingurite cacao (3) Se bat albusurile spumă cu zahărul. Separat pe o hîrtie se amestecă făina cu nuca si...
Descoperă
Nuci
Porție 5 ouă 2 ½ cesti de zahăr 2 ½ cesti de ulei 1 praf de copt stins in oțet Se bate oule cu zahărul apoi se pune și uleiul se bat bine se pune si praful de copt stins...
Descoperă
🔍