Caiet de rețete Gabriela Stoica

Rețete cu amintiri

Habar nu aveam să gătesc. Îmi plăcea la restaurant, pentru evadare, conversație, vin și tutun. Mâncarea era „obligație”, pentru că eram slabă și în școală suferisem de complexul „scobitorii”.

Apoi s-a născut Georgiana, sora mea cu 22 de ani mai mică. Printre primele ei cuvinte a fost „fifi”. Numai eu am tradus ce voia să spună: „chiftea”. Era dolofană și pofticioasă. În timp, am deprins gătitul și am început să notez rețete, pe foi volante, rareori transcrise în vreun carnet. Fiecare rețetă îmi amintește de o vizită, o petrecere, o vacanță sau un chiolhan la job.

Cea mai dificilă etapă era aprovizionarea, dar și asta era stimulativă. Nu-ți permitea să irosești „ingredientele” după ce stăteai ore în șir la cozi sau la telefon ca să prinzi o comandă.

După ’90, am continuat tradiția meselor aniversare, îmi plăcea să fiu lăudată pentru bucate pregătite fără economie, dar tot la cârciumă era mai bine. Nu pentru mult timp. Domnul Leonida, șeful de la Capșa, ne-a spus că se va retrage și că, în curând, nu o să ne mai permitem să mâncăm acolo nici măcare o dată pe an.

Așa a fost! Adio Berlin, Athenee Palace, Capșa sau COȘ! Tranziția spre cârciumi bune, simpatice, familiale, a durat destul de mult. Dar azi e bine. Sunt restaurante pentru toate „categoriile” de clienți, de la milionari și cocalari, la hipsteri, familiști sau corportariști.

Rețetele vechi și-au pierdut actualitatea. Plicul în care stau de mulți ani se încarcă încă cu rețete de pe internet; nu le experimentez, dar le adun. Nu mai fac mese decât f. rar. Oamenii dragi s-au risipit, aniversările se consumă la restaurant.

Era mai bine înainte? Da, era mai bine, pentru că eram tânără. Doar pentru asta! În rest era f. rău! Dacă atunci aș fi avut ce au azi oamenii tineri, aș fi trăit altfel. Adică, aș fi fost (cât se poate), un om liber!

– de Gabriela Stoica