CAIETUL DE REȚETE DIN PIAȚĂ. JURNAL DE BORD PIAȚA ASTRA

Intro antropolgie

Nici prin gând nu ne-ar fi trecut ce lume urma să ne deschidă paginile Caietelor De Rețete. Daca o foaie nescrisa are potențialul infinit a lui a fi, foile scrise vin cu perspectiva lui a fost. Un simplu caiet de rețete îți poate arăta regimurile politice, trecerea de la unul la altul, războiul și efectul lui, întâlnirile culturale sau lipsa lor, prieteniile, inovația în lipsă, abundența de salon, gustul identitar construit împreună.
Asa am ajuns in piata, urmand indiciile gasite in paginile caietelor care ne trimit sa o vizitam – „brânză proaspătă”, “legume din piata”, „unt de țară”, „caș de la țărani”. Iar gestul si-a propus, printre altele, sa fie unul de recunostinta pentru vechea lor prietenie, dintre piata si Caietului de Retete.

Timp de trei luni ne-am asezat in Piata Astra din Brasov, cu casa intr-un fost magazin alimentar de 70 de metri patrati, pe care i-am tranformat in galerie. Am pus pe pereti  sute de fotografii culese din cele 60 de caiete si 18 mini-documentare. Aproape trei luni de weekenduri petrecute în piata, trimiși de indrumările caietelor de retețe, care ne mai aminteau din loc în loc de ea. Trei luni în care piața ne-a asimilat încet încet, ca-n orice teren în care te așezi.

Anca Danila, antropolog

#1. Zmeură și afine

Cobor din 17, arunc Google Maps într-un buzunar și îmi trezesc ușor abilitățile latente de abordare a doamnelor-străbunici: „Nu vă supărați, Piața Astra?…”

E prima zi de proiect, iar eu mă simt ca o elevă cu temele nefăcute.

„Traversează, mamă, pe-acolo. Să nu te rătăcești. Apoi ia-o în față pe cărăruie până dai de intrare.” „Da, da, acolo e intrarea”, completează o bunicuță din stația-șezătoare. Scena îmi amintește de un voluntariat în Portugalia, în care prin sate, dacă erau cinci bătrânei pe o bancă și dădeai „Bună ziua”, răspundeau toți rând pe rând la salut, ca un ecou jucăuș al unor vremuri străvechi, dăruite ție în prezent.

Lansez un sărumânit global și așa fac, ajung, nu mă rătăcesc.

CULESE DIN CAIETE

Félhold

• 6 tojás • 250ml olaj • 2 pohár liszt • 1 sütőpor vagy szódapor...

Descoperă Caietul de Rețete
Kifli

• 280dkg liszt • 210gr vaj • 70gr cukor • 10 dióbél darálva • 1...

Descoperă Caietul de Rețete
Keksz szalám

• 200gr margarin • 200gr cukor • 100 gr kakao • 2 tojás • 3/4kg...

Descoperă Caietul de Rețete
Covrigiei

• 1kg făină • 2 margarine • 2 ouă întregi • Drojdie cât o nucă...

Descoperă Caietul de Rețete
Kek

• 5 tojás fehérje habra verve • 300gr cukor ,amelyet 5 kanál vizzel összevegyitve főzni...

Descoperă Caietul de Rețete
Almás tészta

• Egy csomag margarin • Egy kicsi só • Egy sütőpor • Egy pici tej...

Descoperă Caietul de Rețete